Ritualul Pentagramei

02.10.2018

Este vorba despre ritualul Micii Pentagrame. Un ritual care altădată era oferit iniţiaţilor care aveau rangul de Neofit pentru a se elibera periodic de impurităţile energetice. Tradiţia ezoterică occidentală a transmis această scurtă ceremonie prin curentele Rosicrucian şi Gnostic. Ritualul a făcut parte din arsenalul magic al celebrei loji Golden Dawn şi este difuzat în prezent de literatura de provenienţă anglo-saxonă. 

Pesonal consider că e nevoie de anumite clarificări şi de instrucţiuni complete pentru cei ce vor să-l practice. Experienţa mea în lucrul cu acest ritual, ca şi cu altele din ceea ce se poate numi teurgie (ca practică de purificare energetică) este de mai mult de 25 de ani. Vă pot garanta că Ritualul, aşa cum l-am dobândit şi îl prezint în cele ce urmează, are efecte pe care practicantul le va resimţi în mod definit. În acelaşi timp însă, nu vă sfătuiesc să-l practicaţi cu lejeritate şi mai ales cu greşeli. Este o atenţionare tehnică care nu vrea să spună că veţi fi pedepsiţi într-un asemenea caz, ci doar că în loc de echilibrare veţi obţine o dezechilibrare energetică. Sunt conştient că Magia Ceremonială nu este potrivită pentru genul de personalitate prevalentă  astăzi în societatea românească dar, oricum, nimic din ceea ce conţine acest site nu este marfă de larg consum. 

Ritualul, ca practică spirituală, are un mare avantaj şi, bineînţeles, un dezavantaj de acelaşi calibru. Gestica, elementele de surrounding, respectul faţă de energia invocată şi chiar graţia care însoţesc un ritual corect executat crează o stare de linişte şi de concentrare chiar de la început, foarte greu egalată de alte practici spirituale. Pericolul este morbiditatea, fixaţia psihică. Imaginea bătrânului mag, izolat şi ciudat, care rosteşte formule abracadabrante în semiîntuneric, conţine o urmă de adevăr.   

Acestea fiind zise, să vedem care sunt forţele în acţiune în acest Ritual. Spre deosebire de ritualul complet al pentagramei (numit şi Marea Pentagramă) care pune în mişcare toate cele cinci elemente, Mica Pentagramă lucrează cu Pământul şi Spiritul. Celelalte trei elemente (Focul, Aerul şi Apa) acţionează indirect. Elementul Pământ este cel care constituie suportul pentru acţiunea celorlalte trei (Spiritul având un loc aparte). El conţine toată energia negativă: boli, eşecuri, pasiuni, violenţă; tot ce emană din subconştient şi afectează viaţa umană. Aceste straturi întunecate ale fiinţei sunt conectate la planurile demoniace. A le cunoaşte, a le aduce la suprafaţă, aşa cum încearcă Psihanaliza, deşi absolut necesar pe parcursul evoluţiei spirituale, este o treabă dificilă şi periculoasă fără un fundament pozitiv şi luminos, care este aspectul Divin al omului. Mica Pentagramă e o tehnică ce procedează la curăţarea energetică prin "trimiterea" vibraţiilor negative către Spirit. Ea nu exclude sub nicio formă conştientizarea fără de care nu există vindecare reală, dar "dislocă" imprinturile negative, creează un curent energetic care crează o anumită eliberare de lanţul negativităţii ce adesea este atât de strâns încât nu permite un început real al vieţii spirituale. 

La începutul practicii, Ritualul alungă entităţile negative din jurul dvs. sau cele care trăiesc agăţate de plexul solar. Existenţa acestora este un fapt destul de frecvent, deşi explicaţiile comune ale senzaţiei de greutate sau tensiune în acea zonă fizică încearcă şi reuşesc să împiedice ghicirea stării reale. De exemplu, spunem: am fost stresat(ă), e o perioadă grea, m-am enervat la serviciu, oamenii sunt răi, mă chinuie grijile. Adevărat, însă explicaţia nu are profunzime şi în acest fel este eludată adevărata natură a ce anume vehiculează/fixează/susţine tot acest context chinuitor al vieţii. 

Ritualul, aşa cum am menţionat deja, este unul de "trimitere". Aspectele tenebroase ale fiinţei umane sunt trimise către Spirit şi circuitul pentagramei umane va reveni energetic la energia elementului Pământ, de această dată purificată. Vitalul va resimţi imediat această eliberare şi veţi cunoaşte, puţin câte puţin, o restructurare a vibraţiilor proprii.

Pregătirea iniţială

Uniţi degetele index şi mijlociu de la mâna dreaptă în semnul binecuvântării (descris în articolul precedent Crucea Cabalistică) şi exersaţi trasând în aer o pentagramă cât mai puţin deformată, cu unghiurile bine închise. Vizualizaţi-o strălucind într-o lumină albă sau albastru (nuanţa arcului electric). Adică creaţi mental imaginea pentagramei strălucind în faţa voastră. Este util şi să exersaţi trasarea pentagramei privind într-o oglindă. Veţi învăţa astfel să o desenaţi în aer într-un mod corect, nedeformat.

Ritualul 

1. Aprindeţi un cărbune şi puneţi pe el tămâie de calitate (sau un beţişor parfumat de calitate) ;

2. Aprindeţi o lumânare albă pe care o dedicaţi Spiritului. Ritualul poate fi făcut şi fără tămâie şi lumânare (de exemplu în aer liber). Vă recomand însă să-l efectuaţi într-o cameră unde nu sunteţi deranjat(ă);

3. Orientaţi-vă cu faţa spre Est si faceţi semnul Crucii Cabalistice. Păşiţi în faţă către peretele de la Est;

4. Întindeţi braţul drept, mâna în semn de binecuvântare spre exterior, la nivelul şoldului dvs. stâng, la 10-20 cm de corp. Este punctul de plecare al trasării Pentagramei;

5. Ridicaţi braţul (cu degetele la aceeaşi distanţă de corp, îndreptate spre exterior) oblic până la înălţimea frunţii şi recoborâţi-l pe oblică până la nivelul şoldului drept, formând un V întors;

6. Duceţi braţul spre umărul stâng (semnul binecuvântării menţinut spre exterior) ;

7. Mergeţi apoi către umărul drept pe orizontală;

8. Reveniţi la şoldul stâng, coborând mâna pe oblică. Aveţi grijă să închideţi bine Pentagrama. Pentru a uşura închiderea puteţi folosi un deget întins de la mâna stângă, mâna  stângă lipită de  corp la nivelul şoldului stâng. Puteţi menţine mâna stângă cu degetul întins astfel pe tot parcursul trasării pentagramei efectuată cu mâna dreaptă. Astfel, porniţi trasarea şi vă întoarceţi în acelaşi punct ;

9. Odată trasată Pentagrama vizualizaţi-o strălucind în una din culorile amintite.  Duceţi mâna în semn de binecuvântare cu degetele întinse în mijlocul Pentagramei. Cu cel mai adânc respect intonaţi: "YOD-HE-VAU-HE". Astfel se încarcă Pentagrama;

10. Mergeţi către dreapta (spre Sud) parcurgând un sfert de cerc. Opriţi-vă spre peretele de sud (e bine ca raza cercului să fie astfel încât spaţiul să fie liber de mobilă, poate cu excepţia măsuţei din mijloc unde arde tămâia şi lumânarea). Trasaţi din nou Pentagrama, vizualizaţi-o şi încărcaţi-o intonând "ADONAI".

11. Continuaţi cercul şi ajungeţi la Vest. Trasaţi şi vizualizaţi Pentagrama. Numele sacru aici este "EIEEH".

12. Parcurgeţi ultimul sfert de cerc şi ajungeţi la Nord. Trasaţi şi vizualizaţi Pentagrama. Intonaţi "ATOH GHEVOR LE OLAM ADONAI" ("A Ta este Puterea în vecii vecilor, Doamne" în ebraică).

13. Vă întoarceţi în mijloc, de unde aţi plecat. Cu faţa spre Est spuneţi: "În faţa mea stă RAFAL. În spatele meu stă GAVRIAL; La dreapta mea stă MIKAL"; La stânga mea stă "AURIAL"; În faţa mea arde Pentagrama; În spatele meu arde Hexagrama". S-ar putea să simţiţi energia celor 4 arhangheli invocaţi ca şi cum s-ar crea nişte coloane de lumină care coboară în punctele cardinale ale spaţiului pe care l-aţi deschis magic. Veţi recunoaşte numele arhanghelilor din creştinism. dar folosiţi Numele originale date mai sus.

14. Spaţiul este protejat, tot răul este în afara cercului şi o parte din vibraţiile negative din aura dvs. au fost alungate. Vă puteţi ruga sau continua cu alte ceremonii. La sfârşit faceţi Crucea Cabalistică şi stingeţi lumânarea (cu un obiect, fără a sufla în ea) spunând: "Lumina străluceşte mereu în inimile noastre" (remarcaţi pluralul, ca o recunoaştere a faptului că Lumina este în toate fiinţele, fie că o slujesc sau nu).

Notă: Pentagrama este mereu cu vârful în sus, adică înspre Spirit. Sper să nu vă treacă prin minte să o trasaţi cu vârful în jos!

Totul pare complicat dar în realitate nu durează decât câteva minute. 

Faceţi această Ceremonie la interval de o zi-două, la început. Apoi răriţi, până când simţiţi că intervalul de timp e OK. Nu efectuaţi Mica Pentagramă după meditaţie, rugăciune sau alte practici spirituale, altfel vibraţia acestora va dispărea rapid din aura dvs.




Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți