Iniţierea în Reiki şi originea simbolurilor

În timpul iniţierii Reiki, maestrul utilizează simboluri cu destinaţie spirituală ca reprezentări grafice şi rosteşte mental numele acestora. Prin intermediul liniei sale de iniţiere, care în Usui Reikiporneşte de la creatorul sistemului - Mikao Usui, cel ce efectuează ritualul de acordaj creează o legătură durabilă între energia Reiki şi elevul său. Activarea capacităţilor de canalizare ulterioară a energiei de către acesta din urmă este declanşată de implantarea în aura sa la iniţiere a simbolurilor. Acestea sunt deci instrumente, sau mai bine-zis codificări în formă grafică şi verbală ale unor puteri care participă la transmisia energiei spirituale.

Metoda nu funcţionează dacă persoana care utilizează simbolurile nu a fost investită ca Maestru al liniei tradiţionale. Există auto-iniţieri declanşate de eforturi spirituale intense, însoţite de viziuni induse de prezenţa spontană a energiei (şi a entităţilor spirituale care o transmit), cum este cazul lui Usui. Se spune că el descoperise în prealabil texte ale budismului ezoteric şi că iniţierea, care a urmat după perioada de post de 21 de zile pe muntele Kurama, a fost împuternicirea de a readuce în lume tehnicile antice de vindecare Reiki. Însă,acordarea la energia primită de Usui cu acea ocazie este, pentru toţi care urmează această linie spirituală, o chestiune de investitură, chiar dacă procedura de iniţiere a suferit unele modificări. Persoanele senzitive şi cu experienţă în lucrul cu energia vor percepe practic aceeaşi marcă energetică, acelaşi "gust", atunci când diverşi practicanţi de Usui Shiki Ryoho vor transmite energie. Aceasta nu înseamnă totuşi că alterările nu sunt posibile; într-un sens ele sunt inerente, pentru că orice sistem natural evoluează.

Iniţierile în diferite grade Reiki aduc schimbări în aura elevului. Ele dizolvă blocajele chiar în zona karmei rasei umane, acele blocaje care împiedică oamenii să aibă un contact direct şi conştient cu energia spirituală a vieţii. Cum structura karmică (şi aurică) are anumite caracteristici individuale, efectele vitale şi emoţionale ale iniţierii sunt diferite de la elev la elev.

Există patrucaracteristici/abilităţi esenţiale transmise printr-o iniţiere (acordaj) de gradul 1 Usui Reiki:

- persoana iniţiată devine un canal pentru Reiki. Ea va putea aduce acest tip de energie în vitalul asociat planului fizic terestru oricând, prin punerea mâinilor. Pentru a face aceasta, nu este nevoie să se concentreze, să efectueze anumite practici sau să îndure anumite restricţii în modul de viaţă.

- se creează un anumit tip de protecţie energetică care previne ca energia personală a practicantului să fie transmisă inconştient celui care primeşte Reiki. Aceasta protejează practicantul de epuizare, iar pe celălalt de intruziunea unor energii străine nedorite. Transferul de energie dizarmonioasă către persoana ce primeşte este o problemă în multe tehnici energetice. De aceea, chiar şi în Reiki se recomandă o atitudine de deschidere către acţiunea energiei însăşi, fără aşteptări, fără impunere de forme gând, fără tensiune.

- sensibilitatea energetică a practicantului sporeşte, în sensul că poate percepe caracteristicile energetice ale oamenilor, lucrurilor şi locurilor. În special,sunt simţite structurile dizarmonioase care determină boala.

- există o ancorare permanentă a Reiki în corpul luminos al celui ce a primit iniţierea prin intermediul simbolurilor. Dacă practica ulterioară iniţierii lipseşte, "sămânţa" energetică sădită rămâne latentă, fără a dispărea.

Acesta este contextul general şi scopul în care simbolurile Reiki sunt utilizate la iniţiere. Ele sunt utilizate şi intenţionat de practicant, în scopuri precise, începând cu gradul 2. Dar de unde provin aceste simboluri, care este originea lor şi care este peisajul religios care le-a generat?

Taoismul şi influenţa sa asupra unor simboluri Reiki

Se pare că simbolurile Hon-Sha-Ze-Sho-Nen (HSZSN) şi Dai-Ko-Myo (DKM) sunt forme speciale ale unor talismane taoiste. Scopul filozofic al acestui sistem chinezesc este unirea mistică cu Tao prin meditaţie şi replicarea naturii lui Tao prin gând şi acţiune. După Daode jing ' Tao este originea a tot, manifestându-se şi retrăgându-se din manifestare, fiind inerent fenomenelor şi fiinţelor şi, în acelaşi timp detaşat de creaţie, ca principiu spiritual suprem. Iluminarea (în chineză ming, în japoneză myo), al treilea caracter din DKM, este ţelul meditaţiei, întoarcerea fiinţei în Tao. Trebuie atins mai întâi vidul total, astfel ca nemişcarea eternă să poată fi menţinută şi ca să poată fi percepută întoarcerea celor zece mii de lucruri la origine. Starea naturală primordială era menţionată explicit de Usui atunci când îşi îndemna elevii: "Fiinţă umană - încoronare a Creaţiei - întoarce-te la starea ta naturală primordială".

Taoismul magic (Daojiao), are ca scop atingerea nemuririi. El utilizează meditaţia, magia, alchimia, exerciţiile de respiraţie şi posturile corpului, ca şi tehnici sexuale. Depinzând de şcoală, aceste practici diverse erau mai mult sau mai puţin folosite. Aceste şcoli taoiste, care par să fi fuzionat în curentul principal între 220 şi 120 î.e.n, provin în mare măsură din tradiţia mai veche a şamanismului Wu. După Mark Hosak, această perioadă marchează, în Taoism, începutul tehnicilor de conectare energetică cu fiinţe de lumină. Vrăjitorii acelor timpuri au produs această dezvoltare. Numiţi la acea vreme "Stăpânii Formulelor", ei erau maeştri în astrologie, vindecare spirituală, clarviziune şi practici sexuale. Pentru ritualurile lor, care le includeau şi pe cele de vindecare, ei utilizau simboluri sub formă de talismane încărcate magic cu energia fiinţelor de lumină cu care lucrau. Mai târziu, şamanii Wu s-au transformat în preoţi taoişti care adesea trăiau în mănăstiri respectând reguli ascetice stricte.

Taoismul a venit în Japonia cel mai probabil în sec. VII. Lucrarea istorică Nihonshoki începe cu caracterele yin şi yang şi povesteşte sosirea maeştrilor taoişti. Gloria practicilor taoiste în Japonia a fost atinsă în perioada Heian (794-1185), incluzând practici divinatorii şi de exorcizare.Practicile magice şi confecţionarea de amulete erau la mare preţ la curtea imperială din Tenno. Printre cele mai cunoscute ritualuri taoiste în Japonia este Taizan fukun al zeului Taishan, care hotărăşte durata vieţii omului.

Baza unor ritualuri secrete din Budismul Ezoteric o constituie deasemenea vechile practici taoiste. Se ştie că Taoismul a influenţat, în China, practicile budiste pe tot parcursul istoriei. Shinto (religia veche japoneză) şi Shugendo (magia japoneză) au fost şi ele direct influenţate de Taoism. Cu mult înainte de experienţa sa pe muntele Kurama, Usui a avut acces la aceste învăţături combinate. Probabil că fără ele nu ar fi existat simboluri Reiki şi nici forma actuală a artei energetice pe care o numim Reiki.

Şamanismul şi Shinto

Şamanismul are o istorie îndelungată în Japonia, originile sale mergând adânc în timp către culturi antice despre care se ştie foarte puţin. În Japonia, ca şi în Korea, rolul religios conducător este jucat de femeia şaman (în japoneză miko, caracterul grafic regăsindu-se în cadrul primului caracter complex din denumirea Reiki), ca dealtfel şi în şamanismul Wu în China. Sensul este că femeia şaman se roagă la zei pentru ca apa binecuvântată (ploaia) să cadă pe pământ. Acum 2000 de ani, în insulele Japoniei, existau chiar regine şaman, adorate în timpul vieţii şi după moarte ca veritabile zeiţe.

Femeile şaman efectuau un antrenament intensiv, cu multe iniţieri şi exerciţii practice, de multe ori ascetice, în cele mai adânci păduri japoneze. După pregătire, ele puteau rămâne în satul natal, desfăşurând ritualuri în folosul sătenilor, sau puteau călători din sat în sat, aducând energia fiinţelor de lumină la care erau conectate şi contribuind la stabilirea unui substrat spiritual comun zonei geografice.

Aceste femei şaman utilizau dansuri extatice, visare lucidă, channeling, preparau remedii din plante pe care le încărcau energetic, etc. În situaţii dificile care implicau decese, ele efectuau ritualuri speciale pentru eliberarea sufletului.Acest gen de practici şamanice încă sunt în uz pe alocuri în Japonia, femeile şaman fiind rugate să canalizeze îndrumări de la îngerul păzitor şi de la decedaţi.

Ca în multe tradiţii spirituale antice, în Japonia se credea că totul are un suflet: oameni, animale, insecte, plante, izvoare, stânci, etc., deoarece toate categoriile provin din aceeaşi sursă. Fiinţele de lumină care menţin conexiunea între toate acestea şi forţa creatoare sunt numite Kami.Spiritele şi zeii Japoniei pot să-şi aibă sălaşul în stânci, munţi, copaci sau păduri, sau chiar animale. În multe cazuri, în natură pot fi găsite altare Shinto. Pe lângăspirite ale naturii, în Shinto există şi Kami cereşti, cum ar fi Zeiţa Soarelui Amaterasu, sau fratele ei, zeul furtunii Susanoo, care sunt adorate în altare mari, ca nişte palate.

De fapt, numele de Shinto a apărut abia după introducerea Budismului în Japonia, care a avut loc între anii 538 şi 552. Datorită confruntării şamanismului cu nou apăruta religie, s-a simţit nevoia unei denominări de diferenţiere clară între cele două. Aşa a apărut numele de Shinto- Drumul Zeilor.

Taoismul, în forma sa magică, are multe în comun cu Shinto, astfel încât influenţele lor sunt întrepătrunse.

Shugendo - Magia Japoneză

Shugendo reflectă o caracteristică specială a culturii japoneze, aceea de a combina noul cu vechiul în aşa fel încât cu greu mai pot fi separate. Shugendo este o formă de practică magică în care se combină elemente ale multor tradiţii. Reiki însuşi, procedează în mod similar, combinând elemente taoiste, budiste, shintoiste şi din Shugendo.

Există asceţi în munţii Japoniei, numiţiYamabushi, care fac o serie de lucruri intrate în legendă, şi care sunt foarte probabil conectaţi în substrat cu baza sistemului Usui şi cu simbolurile Reiki. Cum Yamabushi urcau frecvent pe muntele Kurama în scopuri ascetice, la vremea când Usui medita şi postea acolo (aşa cum o mai fac şi azi), pare plauzibil ca Mikao Usui să fi studiat metodele acestor asceţi. Un alt motiv de înrudire a Reiki cu Shugendo este dat de aplicaţiile simbolului Cho-Ku-Rei (CR), practic aceleaşi la cele două sisteme, şi provenind din EngiShiki, un vechi text ritualic din sec. X.

Termenul Shugendo a apărut în Evul Mediu şi sistemul a fost considerat ca o formă folclorică de Budism. Tradus de la coadă la cap, termenul poate fi explicat a fi "calea" (do) "practicilor magice făcute în munţi" (shu) pentru dobândirea "puterilor supranaturale şi a efectelor lor miraculoase" (gen). Aspectul specific Shugendo este efectuarea practicilor în locuri de putere din munţi, ceea ce de fapt estecomun multor tradiţii ascetice dure din antichitate şi până astăzi, pentru că adesea munţi sacri au fost văzuţi ca locaşuri ale zeilor (Tibet, Europa, China).

Posibil că distincţia profundă între Shinto şi Shugendo să fie dificil de realizat, sau să necesite cercetări şi resurse dincolo de scopul acestui articol, mai ales că ambele sunt emergente din şamanism, şi sunt deopotrivă influenţate de Taoism şi de Budism. Totuşi, Shugendo rămâne doar un sistem eminamente practic al asceţilor munţilor în timp ce Shinto a căpătat în timp o anumită oficializare.

Budismul Ezoteric

Buda istoric a ţinut trei mari predici, fiecare reprezentând baza uneia din şcolile budiste. În a treia predică, el a predat Budismul Ezoteric, pe care l-a numit Vehiculul de Diamant (în sanscrită, Vajrayana). Învăţăturile secrete constau în cea mai mare parte din instrucţiuni pentru ritualuri. Ele au fost numite iniţial Vidhi şi mai târziu au primit numele de Tantra.

S-ar putea considera că învăţăturile secrete sunt centrate pe conceptul de Bodhisattva. Acesta poate fi o fiinţă de lumină sau chiar o fiinţă umană care face legământ să atingă iluminarea în folosul tuturor fiinţelor vii şi face eforturi pentru ceilalţi. Pentru a urma drumul unui Bodhisattva, există mijloace speciale în Budismul Ezoteric, incluzând simboluri, mantre, mudre şi unele iniţieri.

Textele principale ale Budismului Ezoteric care au venit în China din India au fost sutrele Marelui Buda Solar (Dainichi kyo)şi grupul de texte ale Sutrei de Diamant (Kongo cho kyo). Marele Buda Solar, DainichiNyorai, este figura centrală în ambele. Reiki vine direct de la el, de aceea el este asociat cu Simbolul Maestru (DKM). Alte fiinţe de lumină (budaşi, bodhisattvaşi, zei gardieni, etc.) apar deasemenea în mandalele budiste şi au anumite sarcini. În practica învăţăturilor secrete, simbolurile grafice ale fiinţelor de lumină sunt utilizate în vizualizări şi în ritualuri pe calea iluminării.

Odată ajuns în Japonia, Budismul Ezoteric s-a amestecat cu magia taoistă, cu hugendo şi Shinto. După întoarcerea lor din China, călugării Kukai şi Saicho au fondat şcolile ezoterice Shingon şi Tendai. Ambele şcoli sunt legate direct de Reiki şi de simbolurile sale, Shingon părând totuşi să contribuie mai mult la devoltarea Reiki.

Învăţăturile Shingon sunt bazate pe cele două sutre amintite (Dainichi kyoşi Kongo cho kyo). Ele pun mult preţ pe ritualuri, care includ recitarea unor cuvinte sacre şi a unor fraze cu efecte magice (în sanscrită mantra - scurte, sau dharani - lungi). În japoneză, acestea sunt numite "cuvinte adevărate" (shingon). Scrierea sanscrită utilizată este Siddham. Simbolul Sei-hei-ki (SHK) îşi are originea în alfabetul Siddham ale cărui litere sunt utilizate şi ca simboluri magice. Fiecare literă din Siddham are asociată (cel puţin) o fiinţă de lumină, în a cărei invocare litera funcţionează ca sigiliu. SHK are la bază litera hrih, a cărei formă a fost uşor schimbată de Usui şi a cărei pronunţie a fost complet alterată. Tehnicile taoiste de creare a talismanelor se pare că i-au permis să asocieze aceeaşi energie noului simbol, care de atunci face parte din Reiki.

Deasemenea, deşi simbolul de distanţă din Reiki (HSZSN) conţine cinci caractere chinezeşti compuse a căror combinaţie poate fi citită în mai multe feluri ca o propoziţie, el pare totuşi creat de Usui şi are o conexiune cu cei Cinci Budhaşi Transcendentali, ale căror puteri sunt conţinute în simbolul Hum din Siddham.

DKM constă din trei caractere sino-japoneze, înţelesul său literar fiind de această dată mai precis ("Marea Lumină Strălucitoare"). Spre deosebire de HSZSN, acesta apare scris de nenumărate ori în sutrele budiste.

În concluzie

Apare că simbolurile Reiki, ca şi sistemul însuşi, sunt pe de-o parte rezultatul unor procese complexe de asimilare culturală şi de interconectare a unor tradiţii religioase, iar pe de alta sunt creaţia spirituală a unui personaj istoric, Mikao Usui. Este un fapt că în Japonia anilor 1920 abundau societăţile spirituale şi sistemele de terapie. Multe din ele purtau în titulatură cuvântul Rei, cu sensul de spirit. Se crede că însuşi Usui, în tinereţe, a făcut parte din alte grupuri spirituale. Printr-un miracol, sistemul său de evoluţie spirituală şi de terapie a supravieţuit şi a cunoscut o dezvoltare impresionantă începând cu anii '90. Provine dintr-un amalgam de religii, dar este ferit de ierarhia piramidală a unei organizaţii religioase. Libertatea şi deschiderea pe care le oferă se potrivesc foarte bine acestei epoci, care acceptă mai uşor rezultatele practice decât dogmatismul. Reiki nu este un fenomen de masă, ci mai degrabă o acţiune de evoluţie individuală, iar transmiterea lui, o legătură directă profesor-elev. În opinia mea, toate acestea îl fac viu şi atractiv pentru căutătorii veritabili.

Există avertismente, în special din partea celor legaţi puternic de o credinţă religioasă, despre aşa-zisele pericole implicate în practicile energetice cum este Reiki. Evident, simbolurile sistemului sunt considerate de acest gen de persoane drept instrumentele conexiunilor nedorite în plan spiritual. Nu pot decât să subscriu la nevoia de atenţie în evaluarea unor practici spirituale, şi mai ales în percepţia interioară a energiei la care un sistem, un grup sau un om este branşat. Lumea practicilor şi apartenenţelor în plan subtil este plină de pericole, şi este dificil de oferit reţete. Aceste reţete sunt însă şi mai dificil de acceptat, mai ales că ele adesea resping hotărât tot ceea ce nu este în interiorul unei anume religii, secte, biserici, etc.